Chișinău Bd. Ștefan cel Mare și Sfînt 145
Principala funcție a indicatorilor este de a ajuta la găsirea organizațiilor sau a oricărei instituții. Acest lucru este valabil mai ales pentru firmele ale căror birouri și sedii sunt situate departe de străzile principale. Indicatorii de navigare cu săgeți sau în formă de săgeți îi ajută pe clienți să se orienteze și să vă găsească rapid prin curțile caselor și clădirilor industriale. Indicatorii de asemenea sunt plasate în centre comerciale și clădiri cu birouri, cînd este necesar de indicat etajul sau numărul biroului companiei.
În afară de faptul că indicatorii arată direcția de urmare, de asemenea ele
îndeplinesc rolul unui panou publicitar. Pe el se poate de indicat tipul activității
dumneavoastră și numerele de telefon. Numeroși trecători, atrași de indicatorul
publicitar, vor reține publicitatea și, probabil, se vor adsesa pentru a primi
servicii chiar acum sau pe viitor. Producerea plăcilor sub forma unui indicator,
va permite „să prindeți doi iepuri dintr-o singură dată”, va fi
indicat și orarul de funcționare al organizației și, în același timp, direcția
de mișcare, unde să vă găsească, acest lucru este deosebit de important pentru amplasarea
non-trivială a organizației.
Puteți alege una dintre
formele de indicatori din plastic propuse.
În toate orașele mari, inclusiv și în Chișinău, există un număr mare de străzi
și curți mici. Pe acestea sunt situate numeroase companii, cafenele și
organizații, care sunt obligate să indice drumul pentru clienții săi. Acesta
este motivul pentru care fabricarea indicatoarelor pentru navigație este atît
de solicitată. Producerea plăcilor atractive din plastic Chișinău cu litere
mari și cifre va ajuta cumpărătorul să ajungă la locul destinației și să nu se
piardă.
Amplasate pe străzi aglomerate, pe drumuri și pe pieți, anunțul de pe
indicatori de asemenea devine o publicitate perfectă pentru bunuri și servicii.
Acest lucru este foarte valabil mai ales pentru cafenelele și restaurantele
care sunt amplasate mai departe de rutele turistice populare, dar care doresc
să atragă atenția locuitorilor și vizitatorilor orașului.
Indicatorii pot fi produși din plastic, acril, policarbonat, compozit de aluminiu și chiar din lemn. Noi oferim opțiuni:
Din PVC. Plasticul permite să întruchipați toate deciziile designului și sunt perfect potrivite pentru plasarea pe stradă. Imaginea aplicată calitativ va rămîne atrăgătoare și cu culori aprinse pe un timp îndelungat.
Din policarbonat. Acest material este excelent pentru condiții meteo nefavorabile și rezistă înghețului, zăpezii, căldurii și ploii. Datorită rigidității sale, policarbonatul nu se îndoaie pe timp de vînt, menținîndu-și aspectul original pentru o lungă perioadă de timp.
Modalități de a plasa imagini pe indicatori
Imaginea poate fi aplicată pe bază prin una din următoarele metode:
Aplicație. Textul și imaginile sunt imprimate pe o peliculă de vinil specială, apoi rezultatul final este decupat prin tăierea cu plotterul și se lipește pe bază. Cu ajutorul metodei aplicației, puteți obține o imagine aprinsă, însă cu timpul poate să apară neceitatea de a înlocui pelicula.
Imprimare full color. Imaginea este aplicată pe o peliculă de vinil și apoi transferată pe o bază. La imprimarea full-color, sunt folosite vopsele impermeabile, care permit de a obține culori saturate. Pentru protecția și mai fiabilă de la condițiile meteorologice, suprafața indicatorului se laminează. Această metodă de aplicare a imaginilor este una dintre cele mai bune, deoarece imaginea este bine protejată de ploaie, zăpadă și soare.